Există copii care nu au fost crescuți doar ca fii sau fiice.

Au fost sprijin emoțional.
Au fost reglaj.
Au fost ascultători.
Au fost mediatori.
Au fost „copiii buni” care au învățat foarte devreme să simtă starea părinților înainte să își simtă propria stare.

Iar unii dintre ei ajung adulți fără să realizeze că au rămas, psihologic, părinții propriilor părinți.

Parentificarea nu arată întotdeauna dramatic

Când oamenii aud termenul „parentificare”, se gândesc adesea la cazuri extreme:
- copii care își cresc frații,
- abuz sever,
- abandon.

Dar parentificarea poate fi mult mai subtilă.

Uneori apare atunci când copilul devine:
- confidentul emoțional al părintelui,
- persoana care liniștește,
- cel care „înțelege” mereu,
- cel responsabil de atmosfera din casă,
- sau copilul care simte că nu are voie să își creeze probleme proprii pentru că părintele este deja prea fragil.

În astfel de familii, copilul învață ceva foarte periculos:
că iubirea înseamnă responsabilitate emoțională pentru celălalt.

Ce se întâmplă când părinții îmbătrânesc

La mulți părinți, apropierea bătrâneții vine cu:
- frică,
- pierderea sensului,
- singurătate,
- anxietate,
- și confruntarea cu propria mortalitate.

Problema este că unii nu au construit niciodată:
- un scop personal stabil,
- autonomie emoțională,
- relații echilibrate,
- sau o viață interioară separată de rolul de părinte.

Iar atunci, copilul devine din nou centrul reglajului lor emoțional.

Uneori subtil.
Alteori apăsător.

Telefonul constant.
Vinovăția.
Boala folosită inconștient ca apropiere.
Dependența emoțională mascată drept „familie”.
Senzația că adultul nu are voie să se îndepărteze fără să rănească sau să abandoneze.

Copiii care nu mai reușesc să plece complet

Pentru copiii parentificați, separarea devine extrem de dificilă.

Nu pentru că nu sunt capabili.
Ci pentru că sistemul lor emoțional a fost construit în jurul ideii:
„dacă eu mă desprind, cine are grijă de ei?”

Mulți rămân:
- disponibili permanent,
- hipervigilenți la stările părinților,
- incapabili să pună limite fără vinovăție,
- și cu senzația că propria lor viață trebuie mereu negociată cu nevoile emoționale ale familiei.

Unii ajung să își construiască relațiile, programul, alegerile și chiar identitatea în jurul acestei responsabilități.

Nu este întotdeauna manipulare conștientă

Asta este important.

Mulți părinți nu fac aceste lucruri conștient sau cu intenția de a controla.

Uneori sunt, la rândul lor:
- speriați,
- singuri,
- nereglați emoțional,
- sau incapabili să tolereze separarea.

Problema este că lipsa intenției nu anulează efectul asupra copilului adult.

Ce se întâmplă cu copilul devenit adult

În timp, acești adulți pot ajunge:
- epuizați,
- blocați între loialitate și autonomie,
- incapabili să își construiască complet propria viață,
- sau permanent în rolul celui care trebuie „să țină” emoțional tot sistemul.

Iar uneori nici măcar nu observă cât de multă energie psihică este consumată în această poziție.

Pentru că li se pare normal.

Au trăit așa toată viața.

Ce se poate schimba

Separarea psihologică nu înseamnă lipsă de iubire.

Nu înseamnă abandon.
Nu înseamnă răceală.

Înseamnă ca adultul să înceapă să iasă din rolul de regulator emoțional permanent al părinților săi.

Să poată ajuta fără să se sacrifice complet.
Să poată iubi fără să fie absorbit.
Să poată pune limite fără să se simtă vinovat pentru existența lor.

Uneori, maturizarea reală începe exact în momentul în care copilul înțelege că nu poate deveni sensul vieții părinților săi.

Și că rolul lui nu a fost niciodată acela de a-i ține emoțional în viață până la final.

​

​

Dacă recunoști acest tipar în propria ta viață — în felul în care reacționezi, în relații sau în situații dificile — nu este o problemă de voință.Este un mod de funcționare învățat.Și, la fel cum a fost învățat, poate fi și înțeles și schimbat.În ședințele de dezvoltare personală lucrăm exact cu aceste mecanisme — gândirea automată, reacția emoțională și comportamentul — astfel încât schimbarea să fie vizibilă în viața de zi cu zi.→ Află mai multe despre ședințele de dezvoltare personală