Ședințe individuale de dezvoltare personală, cu fundament psihologic academic-universitar și abordare analitică.
Sunt Daniela Vlada, licențiată în Psihologie, cu studii universitare în comunicare și Științele Educației, formare internațională în Analiză Tranzacțională și peste 20 de ani de experiență în educație și comunicare.
În cadrul întâlnirilor Learn & Care, îmi propun să creez un spațiu de dialog, explorare și învățare, în care să putem privi împreună, cu deschidere, curiozitate și ghidaj fundamentat pe cunoștințe științifice, felul în care gândim, reacționăm și ne construim relațiile din prezent.

Dezvoltare personală cu fundament psihologic
Pentru mine, dezvoltarea personală înseamnă mai mult decât să găsim explicații. Înseamnă să câștigăm libertatea de a alege conștient, să ne construim autonomia și să transformăm ceea ce înțelegem în schimbări reale, pentru a trăi viața pe care ne-o dorim și pe care o merităm.
Direcții de lucru
Cum lucrăm, concret.
1. Relații de cuplu
Conflicte recurente, tipare relaționale disfuncționale, dificultăți de comunicare, limite personale și responsabilitate individuală.
Explorăm inclusiv impactul familiei de origine asupra alegerii partenerului, așteptărilor afective, dinamicii de cuplu și modului în care gestionăm apropierea, diferențele și conflictele.
2. Conflicte între generații
Relația dintre copiii ajunși adulți și părinții lor, presiunea loialității familiale, condiționare și șantaj emoțional, manipulare și control.
Explorăm inclusiv dinamici familiale de tip cult, în care familia funcționează ca un nucleu de putere, iar autonomia individuală este percepută ca o amenințare sau chiar ca o trădare.
3. Responsabilitatea față de părinții vârstnici și limitele sacrificiului personal
Culpabilizarea copiilor adulți, șantajul emoțional, transformarea recunoștinței în datorie morală nelimitată și presiunea de a renunța la propria familie, relație de cuplu, carieră sau autonomie pentru îngrijirea părinților.
Explorăm granița dintre responsabilitatea familială legitimă și autosacrificiul impus, precum și posibilitatea unor soluții de îngrijire care respectă demnitatea, nevoile și limitele ambelor generații.
4. Familia de origine și creșterea copiilor
Influența modelelor parentale asupra propriului stil de educație, transmiterea intergenerațională a convingerilor, regulilor, fricilor și mecanismelor de control.
Identificăm tiparele pe care le reproducem involuntar și explorăm posibilități de a construi relații părinte–copil bazate pe autonomie, responsabilitate și respect reciproc.
5. Autonomie și identitate personală
Diferențiere psihologică, desprinderea de roluri și obligații familiale impuse, construirea limitelor și dezvoltarea capacității de decizie independentă.
Explorăm mecanismele prin care vinovăția, teama de respingere, nevoia de validare sau loialitățile familiale pot influența alegerile personale și pot menține comportamente care nu mai corespund propriilor valori și nevoi.
6. Comunicare personală, profesională și corporate
Comunicare asertivă, gestionarea conflictelor, dinamici de putere, negocierea limitelor și gestionarea relațiilor profesionale dificile.
Explorăm inclusiv dificultățile de comunicare cu superiorii, colegii sau partenerii de afaceri, presiunea conformării, evitarea confruntărilor și modalitățile de exprimare clară, fermă și constructivă în contexte profesionale complexe.
Obiectivul nostru
Înțelegerea mecanismelor care întrețin dificultățile recurente și dezvoltarea unor alternative comportamentale concrete, aplicabile în viața personală, familială și profesională.
Începi să alegi diferit și diferența se vede în relațiile tale.
Pornim de la situația ta actuală.
Clarificăm ce se întâmplă în prezent: unde se blochează lucrurile, ce se repetă, ce declanșează reacția.
Apoi facem o analiză clară a cauzelor din spatele acestui comportament.
După aceea lucrăm aplicat: construim alternative pe care le poți folosi în viața reală — în relație, în familie, la muncă. Alternative care se văd în felul în care răspunzi, alegi și pui limite.
Nu este doar înțelegere. Este diferențiere și exersare.
Schimbarea implementată se vede în comportament, nu în explicații.
Lucrăm într-un proces, nu ocazional.
Lucrăm într-o serie de ședințe, nu într-o conversație izolată.
Schimbarea reală are nevoie de continuitate.
Procesul are ritm.
Are structură.
Are responsabilitate de ambele părți.
Aici nu este vorba despre a vorbi o dată și a spera că lucrurile se așază singure.
Este un demers asumat.
Learn & Care oferă ședințe individuale de dezvoltare personală, concepute ca o înaltă formă de educație non-formală, distinctă de psihoterapie, consiliere și evaluare psihologică sau servicii de psihiatrie.
Cadrul profesional
Cum începi.
Procesul începe cu o primă discuție individuală, gratuită, de 10-15 minute în care stabilim dacă acest demers este potrivit pentru tine.
Este potrivit pentru tine dacă vrei să înțelegi ce ți se întâmplă, nu doar să te descarci.
Dacă ești dispus/ă să te uiți onest la propriile reacții.
Dacă îți dorești schimbare reală, nu doar confirmarea că ceilalți sunt problema.
Stabilim împreună obiectivul de lucru și cadrul.
Apoi lucrăm într-o serie de ședințe, cu ritm și continuitate.
Nu este despre perfecțiune.
Este despre asumare și transformare.
Tarife și organizare
Procesul este construit în jurul schimbării, nu al ședințelor ocazionale. De aceea, colaborarea se desfășoară în cadrul unui program PREMIUM de 10 ședințe individuale, care oferă continuitate, coerență și posibilitatea de a urmări schimbările în timp.
Poți opta pentru o ședință individuală de orientare, în care discutăm pe larg despre situația pentru care ai venit și vezi dacă modul meu de lucru și structura acestui proces sunt potrivite pentru tine înainte de a alege Programul PREMIUM de 10 ședințe.
- Plata pentru Programul PREMIUM se realizează în avans, pentru întregul pachet.
- Ședințele se programează de comun acord, în funcție de disponibilitate.
- O ședință poate fi reprogramată dacă anularea este anunțată cu minimum 24 de ore înainte.
- Recuperările se realizează în limita locurilor disponibile, astfel încât procesul să își păstreze continuitatea.
Scopul nu este să participi la cât mai multe ședințe, ci să parcurgi un proces suficient de structurat încât schimbările să poată fi observate și integrate în viața de zi cu zi.